Am învățat să caut soluții și să le găsesc

Silvia Dinulescu nu s-a mai spălat pe dinți cu mâna dreaptă din 2005, de când a avut primul puseu. Șchioapătă ușor și îndoaie mai greu talpa dreaptă, iar la urcatul scărilor ar fi bine să aibă o mână curentă, pentru că nu își poate ține foarte mult echilibrul într-un picior.
Poate, în schimb, să mănânce cu dreapta, într-un efort conștient, sau să ridice și o sticlă de 5 litri. Poate să facă și 500 de genuflexiuni, poate să facă fandări, de unde acum câțiva ani nu reușea nici una.

Dar, cel mai important, nu îi mai e frică de următorul puseu. „Pot să fac planuri pe viitor, a dispărut acea ceață mentală. Sunt mai atentă la nevoile mele, mai încrezătoare în corpul meu.”

Silvia are 36 de ani. Și 15 ani de când s-a trezit într-o dimineață și nu-și mai simțea mâna dreaptă, 15 de când a mers ultima dată pe tocuri. 8 ani de când a primit diagnosticul de scleroză multiplă, 7 de când a început tratamentul. 4 de când puseele au încetat și aproape 2 de când a renunțat la cârje, după o necroză la genunchiul drept.

A făcut Facultatea de Administrarea Afacerilor la ASE în limba engleză, apoi un masterat în project management la SNSPA. Era în anul al III-lea când a avut primul puseu și s-a instalat dizabilitatea, dar diagnosticul cu care s-a luptat câțiva ani buni a fost tumoră cerebrală, una beningnă. A stat 3 luni în spitale, a făcut o biopsie, mai apoi chimioterapie și radioterapie. Când și-a dat licența, era din nou în puseu.

Din 2005 a început să-și schimbe dieta și stilul de viață. Până atunci „fuma și mânca ca orice student”, spune Silvia. KFC, pui Shanghai cu cartofi prăjiți, Cola. După ce s-a îngrășat 10 kg în spital și când a început radioterapia, a mers la un medic naturopat, care i-a recomandat un regim foarte strict, cu 70% cereale și 30% fructe și legume, pe care a ajuns să-l țină, cu pauze, un an. Creativitatea mamei ei, care îi inventa plăcinte de orez cu scorțișoară sau supe de legume cu tăiței din grâu, a ajutat-o să nu renunțe.

Pentru că regimul era totuși incompatibil cu o viață socială și pentru că între timp, se angajase la Piraeus Bank, apoi la Procter&Gamble, a decis să treacă pe un regim mai blând, lacto-ovo-vegetarian. „Când mergeam la mare, mă duceam cu prietenii să mănânce la cherhana, apoi eu îmi luam o pizza vegetariană”, își amintește Silvia. RMN-ul periodic arăta că tumora stagnează și că totul e în regulă.

Primii patru ani la P&G i-a lucrat la Ploiești, apoi în 2012 s-a mutat în București. Avea de-a face cu o nouă echipă și noi responsabilități, care au venit cu mult stres și cu puține ore de somn. „Nu îl consideram necesar”, spune Silvia. În 2013 a făcut un puseu major (îl numește „tsunami”). Atunci și-a reorientat prioritățile, a înțeles importanța somnului (acum doarme 7 ore și mai mult în weekend), a introdus peștele în dietă. Și tot atunci a primit diagnosticul de scleroză multiplă, adevărata cauză a puseelor ei. În sfârșit, știa cu ce se confruntă. „Principiul de bază acum e să fac lucrurile cu o stare de liniște interioară și cu zâmbetul pe buze”, spune Silvia.

În martie 2014 a început tratamentul și a început să gestioneze ea afecțiunea. În 2016, s-a alăturat Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN), fondată de Cristina Vlădău, Dragoș Popescu și Andreea Antonovici, tocmai ca viitoare persoane diagnosticate cu SM să aibă la îndemână ajutor și răspunsuri pe care ei nu le-au avut la început.

Un alt moment de cumpănă a venit în 2017: necroză la genunchiul drept, după o cură prelungită cu cortizon. I s-a propus o operație – și, pe termen lung, proteză –, dar a preferat să caute și alte soluții. A ales, în cele din urmă, terapia cu oxigen hiperbar, la București și Constanța, un an, plus mers pe jos și, gradual, exerciții de kinetoterapie. După 18 luni, în primăvara lui 2019, a renunțat la cârje, fără să facă operație. (Înainte, mergea și la yoga și tai chi, dar a încetat, pentru că necroza la genunchi i-a impus anumite limitări.)

Tot din 2017 a început un protocol cu multe suplimente și vitamina D, care au contat enorm pentru starea ei de fericire, motivație și energie. La kinetoterapie merge și acum, plus exercițiile pentru reposturare corporală pe care le face la sală sau singură, acasă.

„La început nu mă împăcam că toată viața o să merg la recuperare, la kineto. Când mi-am dat seama că asta e ce trebuie să fac, la fel cum o persoană sănătoasă aleargă sau înoată, ca sport preferat, la mine recuperarea a devenit sportul preferat.”
Merge și la psihoterapie, din 2016, întâi săptămânal și acum de 2 ori pe lună, iar în 2020 a făcut și un curs de nutriție.

„Am învățat că trebuie să cauți soluții și să le găsești.”
În primul rând în interior, în cum gândește, și-n alegerile pe care le face, dar și printre cei din jur. A știut că 2020 va fi un an bun și e convinsă că 2021 va fi și mai bun.