- Educare și formare
Permiterea accesului la informații de înaltă calitate, atât pentru persoanele cu afecțiuni neurodegenerative cât și pentru toate părțile din domeniu ce sunt interesate. Vom crește gradul de conștientizare și de înțelegere a afecțiunilor neurodegenerative în rândul publicului larg, administrației publice, precum și a celor implicați în sprijinirea persoanelor afectate de aceste condiții .
APAN va comunica în mod eficient și va fi motorul schimbării în România, întrucât schimbarea continuă este esențială pentru atingerea obiectivelor noastre și pentru a le permite membrilor APAN să utilizeze la potențialul maxim resursele disponibile.
- Acces la tratamente și terapii eficiente
Acțiunile asociației vor susține accesul la tratamente eficiente pentru tulburările ce îi afectează, inclusiv tratamente care pot încetini, opri sau inversa nivelul de dizabilitate / handicap.
- Sprijinire familie și îngrijitori
Familiile și îngrijitorii persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative au nevoie de acces în timp util la sprijin adecvat.
- Emancipare pacienți și creare condiții necesare pentru o comunitate puternică în care pot trăi independent
Persoanele cu afecțiuni neurodegenerative vor fi în măsură să își trăiască viața având susținerea unei comunități care garantează că nimeni nu trebuie să se confrunte cu aceste tulburări de unul singur. APAN va aduce aceste comunități împreună prin intermediul unor rețele locale, prin organizarea de evenimente cât și prin canalele de social media. Ne dorim să ne asigurăm că persoanele cu afecțiuni neurodegenerative pot interacționa în cadrul acestei comunități, atât între ei cât și cu experții în domeniu, pentru a îi ajuta să înțeleagă cu ce se confruntă și să treacă mai ușor peste dificultăți. Cu sprijinul adecvat și înțelegerea celorlalți, calitatea vieții persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative poate fi îmbunătățită astfel încât să beneficieze de aceleași drepturi, șanse și oportunități ca toți cetățenii.
- Îngrijire și susținere prompte
Este esențial ca persoanele cu afectiuni neurodegenerative să aibă acces în timp util la profesioniști în domeniu, profesioniști informați cu privire la starea lor și la opțiunile de tratament disponibile. APAN va acționa pentru a aduce persoanele cu aceste tulburări în centrul deciziilor. Dorim să ne asigurăm că toți cei cu afecțiuni neurodegenerative, oriunde ar trăi și indiferent de circumstanțe, primesc susținerea corespunzatoare propriilor nevoi și necesități.