Endorfine de la bine #SwimAtHome și #APANRomania 

Fericirea pe care ne-o livrăm singuri – endorfinele

București, iunie 2020

15 persoane cu scleroză multiplă (SM), membri ai Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN Romania) s-au implicat direct și reușesc să-și atragă prietenii, dar și întreaga comunitate, pentru a sprijini copiii și adolescenții cu acest diagnostic să nu treacă singuri peste această perioadă, proiect #MSKidsRetreat, transmițând în același timp entuziasm și împărțind fericire pentru o stare de bine.

”’Endorfine de la bine‘ este sloganul de anul acesta de la cel mai mare eveniment de fundraising prin înot #SwimAtHome, organizat de Fundația Comunitară București. A da bani și a face acte de caritate activează o serie de centri din creier care au legătură cu plăcerea și cresc nivelul de endorfine, iar noi la #APANRomania o știm foarte bine, căci ne preocupă sănătatea creierului. În plus centrele de plăcere din creier creează sentimente de intimitate și relaxare, ajută la îmbunătățirea stării de anxietate și de depresie dar și la bunăstare. Vă invităm să donați pentru cauza noastră, MS Kids Retreat, și să aflați pe propria piele care este senzația pe care o ai după ce ai donat și știi că ai ajutat!”, declară Cristina Vlădău, vicepreședinte APAN și persoană cu SM, membru în echipa Neuronii.

Cum reușesc să facă acest lucru și mai ales de ce? Silvia, Isabelle, Florența, Denisa, Cristina, Eduard, Liviu, Ovidiu, Gina, Alexandra, Cristina, Tudor, Tudor, Alexandra (Vladimir), Alexandra, Ioana, Oana, Ami, Mihaela și Cornelia sunt persoane reale, în mare parte persoane cu SM (15) care militează în mod constant pentru cauza celor cu afecțiuni neurologice, pentru a crea o voce comună și a reuși să informeze și educe toate părțile implicate. Ei au creat o comunitate activă, care încurajează comunicarea dar mai ales transformarea și schimbarea mentalității despre diagnosticul de SM, o afecțiune cronică, complexă a sistemului nervos central.

Anul acesta este a cincea oară când participă la #SwimathonBucuresti, pentru a susține cauza copiilor cu scleroză multiplă și a realiza întâlnirea anuală între aceștia, părinți, neurolog pediatru specializat și psiholog terapeut cu experiență în SM, program MS Kids Retreat. Este o ocazie de a sta de vorbă despre provocările prin care trec, a afla detalii într-un cadru informal, a descoperi că nu sunt singuri, a crea prietenii și a realiza că există speranță și că visurile nu se opresc aici.

Competiția de fundraising prin înot s-a mutat anul acesta în mediul virtual și a devenit #SwimAtHome, pentru că binele merită un restart după perioada dificilă prin care am trecut. Cele două echipe de înotători APAN Romania, Axonii și Neuronii, adună bani, dar în aceeași măsură se ajută între ei pentru a reuși să comunice diagnosticul cu cei din jur, prieteni, colegi de birou, angajatori.

În echipă am plâns și am râs cum nu am mai făcut-o demult, am găsit prin această oportunitate o modalitate de a-mi încărca bateriile, de a avea o stare de bine, de a găsi speranță, pentru că acum nu mai sunt singură. Este pentru prima dată când am avut curajul să anunț la job faptul că am SM, deoarece acum am lângă mine mai mult decât prieteni. Împreună am găsit o modalitate optimistă de a comunica despre provocările cu care mă confrunt, fără a stârni milă și a fi trecută pe linie moartă. Ce nu am reușit în pandemie am reușit acum și sunt bucuroasă!”, declară Cristina, persoană cu SM și membru în echipa Axonii.

Cu toții suntem voluntari în acest proiect, donăm și adunăm bani de la cei din jurul nostru pentru a ne ajuta semenii, pentru a ne ajuta pe noi. Toate acestea sunt lucruri care ne dau o stare de bine. Participarea la #Swimathon – pentru a cincea oară pentru mine – demonstrează că această implicare a noastră chiar are valoare și reușim aducem schimbări, chiar și pentru o comunitate mică precum cea a copiilor cu SM, scleroza multiplă fiind o boală rară la ei. Anul acesta am fost afectați cu toții de Covid-19 și am înțeles importanța solidarității și a conectării. Am conștientizat faptul că scleroza multiplă vine la pachet și cu lucruri bune, care ne-au ajutat enorm în această perioadă: adaptare rapidă, flexibilitate, empatie și optimism… sunt lucruri care se văd chiar și în acest proiect în care toți au reușit să se implice rapid și în număr așa de mare! Au reuși deja să picteze tricouri cu care să motiveze donatorii, licitează mâncăruri, oferă torturi sau produse handmade minunate, Ovidiu se închiriază pentru 2 ore pentru orice fel de ajutor, … și totul este realizat cu super entuziasm!”, ne povestește Silvia persoană cu SM și membru echipă Axonii.

Poți susține și tu cauza copiilor cu #Scleroza #Multipla donând online pe platforma www.swimathonbucuresti.ro/ms-kids-retreat-2020/

Ce sunt endorfinele?

Ne povestește Mădălina Irina Manea, psihoterapeut Institutul Psychos București, partener APAN România în proiectul #SPISM (servicii psihologice intergtate în scleroza multiplă).

Încă din anii ’80 știința a descoperit că un organism sănătos este capabil să-și fabrice singur substanțe euforizante, lipsite de efecte dăunătoare și capabile să promoveze sănătatea. Aceștia sunt niște hormoni care se numesc “Hormonii fericirii”, substanțe care sunt foarte asemănătoare cu opioidele (morfina). Opioidele alină durerea și pot produce o senzație de euforie. Ele sunt prescrise uneori pe termen scurt, după o operație sau pentru calmarea durerii.

Cele mai puternice substanţe euforizante sintetizate în laborator sunt narcoticele. Narcoticele blochează transmiterea durerii şi produc senzaţii de bunăstare extremă, de euforie. Tocmai de aceea ele sunt foarte utile pentru combaterea durerilor intense. În timp însă, ele devin nocive şi dau dependenţă. Noi însă nu avem nevoie de ele, pentru că organismul nostru îşi fabrică singur substanţe similare narcoticelor, pentru uzul propriu. Aceste substanţe pot fi grupate sub termenul general de „endorfine”, care sunt o parte din acești „hormoni ai fericirii”.

Cum vedem endorfinele în acțiune? Simplu: putem observa cu prima ocazie în care ne lovim cu piciorul de ceva tare, cât de repede scade în intensitate durerea intensă de la început şi cum se instalează în locul ei o senzaţie de amorţeală binefăcătoare. Persoanele rănite în accidente de circulaţie sau soldaţii răniţi în timpul luptei rareori îşi dau seama de la început cât de grav sunt răniţi. Unii sportivi pot suferi chiar fracturi în timpul competiţiei, fără să simtă nicio durere până ce partida nu s-a încheiat. Toate acestea sunt exemple în care putem vedea endorfinele la lucru.

Endorfinele sunt secretate, în principal, în hipotalamus și în glandele pituitare, deși ele pot să provină și din alte părti ale corpului.

Cei mai mulți dintre noi știm ceea ce se întâmplă cu corpul nostru atunci când facem exercițiu fizic. Ni se dezvoltă masa musculară și stamina. Simțim cum activitățile de zi cu zi (de exemplu urcatul scărilor) devin mai ușoare dacă le exercităm regulat. Însă, când vine vorba de creier și de starea de spirit, conexiunea nu este atât de clară. Iată ce se întâmplă de fapt:  Dacă începi practicarea sportului, creierul recunoaște acest lucru ca pe un moment de stres. Pe măsură ce tensiunea inimii crește, creierul crede că ești fie în luptă cu inamicul sau că fugi de el. Pentru a se proteja creierul de stres, acesta eliberează o proteină numită BDNF (Brain-Derivate Neurotrofic Factor). Acest BDNF conține un element de protecție și este un element reparatoriu pentru neuronii de memorie, acționând ca un comutator de resetare. De aceea ne simțim de multe ori în largul nostru, lucrurile sunt clare după exercițiul fizic și în cele din urmă suntem fericiți.

În același timp, o altă substanță chimică folosită împotriva luptei cu stresul este eliberată în creierul tău, numită endorfină. Aceste endorfine au tendința de a reduce la minimum disconfortul produs de exercițiul fizic, blocheză sentimentul de durere și chiar sunt asociate cu un sentiment de euforie.

Printre beneficiile endorfinelor putem enumera: ușurarea simptomelor depresiei, reducerea stresului și a anxietății, îmbunătățirea stimei de sine, pierderea în greutate, scăderea în intensitate a durerii din timpul nașterii etc.

Cum putem creste secretia de endorfine?

  1. În primul rând prin sport. Cercetătorii au descoperit că antrenamentul de grup a prezentat o creștere a endorfinelor comparativ cu cei care se antrenau pe cont propriu. Dar exercițiile fizice sunt benefice, fie că sunt realizate de unul singur sau cu alte persoane. Câteva opțiuni din care poți alege sunt mersul pe jos, dansul, aerobicul și alergatul.
  2. Zâmbetul crește și el secreția endorfinelor. S-a observat că, în medie, copiii râd de 300 de ori pe zi, în timp ce adulții râd, în medie, de numai cinci ori pe zi. Cu cât râdem mai mult, cu atât perspectiva noastră este mai bună. De asemenea, problemele par să se micșoreze, generând un sentiment sporit de energie. Râsul este uneori descris ca „jogging interior”. Cercetările au arătat că atunci când râzi poți ajuta la scăderea tensiunii arteriale, reducerea hormonilor de stress, stimularea funcției imunitare prin creșterea nivelului de celule de combatere a infecțiilor, eliberarea de endorfine și produce un sentiment general de bunăstare.
  3. Ciocolata neagră oferă protecție împotriva accidentelor vasculare cerebrale și a atacurilor de inimă. Datorită conținutului ridicat de polifenoli și alți antioxidanți, ciocolata neagră reduce inflamația, scade tensiunea arterială, reduce colesterolul LDL, crește colesterolul HDL și protejează sănătatea arterelor. De asemenea, conține substanțe chimice care eliberează endorfinele.
  4. Sexul: Endorfinele și oxitocina sunt eliberate în timpul actului sexual, iar acești hormoni activează centrele de plăcere din creier care creează sentimente de intimitate și relaxare și ajută la îmbunătățirea stării de anxietate și de depresie.
  5. Mâncarea picantă: Gustul picant al alimentelor nu este, de fapt, o senzație de gust, ci provoacă un sentiment de durere. Capsaicina – compusul chimic care se găsește în ardeii iuți declanșează impulsuri nervoase care trec prin nervul trigemen în creier, creând un sentiment dureros de arsură. Aceiași receptori reacționează de asemenea la căldură, astfel încât atunci când mâncarea puternic condimentată este consumată fierbinte, efectul este mai intens. Cu toate acestea, durerea este compensată de reacția organismului, care eliberează endorfinele, ceea ce ar putea explica popularitatea preparatelor fierbinți și picante. Un alt efect pozitiv al mirodeniilor picante este că acestea ucid agenții patogeni și promovează transpirația.
  6. Aromaterapia: Anumite arome îți pot îmbunătăți starea de spirit influențând producerea de endorfine. De exemplu, mirosul de vanilie poate ajuta la eliberarea endorfinelor și la reducerea anxietății, adesea asociată cu depresia. Potrivit unui studiu efectuat la Centrul de Cancer Memorial Sloan-Kettering, pacienții care au făcut RMN-uri și care au mirosit esență de vanilie au raportat cu 63% mai puțină anxietate. Pentru a obține avantajele vaniliei, adăugă o picătură sau două de extract de vanilie atunci când pregătești cafeaua, aprinde câteva lumânări cu aromă de vanilie sau adaugă ulei de vanilie în cadă. Într-un alt studiu la care au participat studenți, inhalarea aromelor de ulei esențial de lavandă a îmbunătățit simptomele depresiei și ale insomniei.

Deși nu se cunosc date complete despre rolul endorfinelor în organism, acestea au mai multe efecte pozitive. Pentru a crește eliberarea de endorfinelor nu este nevoie să alergi la un marathon sau să înoți la swimathon, ci soluțiile se găsesc în lucruri la îndemână precum a face o faptă bună, a oferi ceva, interacțiunea cu prietenii sau să zâmbești mai des pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit.