SWIMATHON BUCUREȘTI 2019

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative participă și în 2019 la Swimathon București, cea mai mare competiție de adunat fonduri pentru cauze sociale din București, sâmbătă, 29 iunie 2019!

Proiectul pentru care se strâng fonduri este ‘MS Kids Retreat’,  un program realizat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’ și Societatea Română de Neurologie Pediatrică, care își propune organizarea întâlnirii anuale între copiii cu scleroză multiplă din România. Incidența mică a acestei afecțiuni la copii o plasează în rândul bolilor rare, pacienții fiind răspândiți pe întregul teritoriu al țării, ceea ce face necesară cunoașterea între ei, pentru că niciun copil nu trebuie să treacă singur peste primirea acestui diagnostic. Copii, părinți și cadre medicale specializate (neurolog copii, psiholog) se adună pentru a afla informații, a face schimb de experiență, a deveni mai optimiști și a lega mai mult decât prietenii.

Nevoia proiectului:

Primirea diagnosticului de scleroză multiplă și comunicarea lui celor din jur reprezintă un proces dureros atât pentru copii cât și pentru părinți. De felul în care reacționează părinții și atitudinea lor față de această situație apărută în familie depinde felul în care copiii percep acest diagnostic, reușesc să îl accepte și să-și trăiască pozitiv viața alături de scleroza multiplă.

Modul cum acest diagnostic este comunicat de către medicul neurolog, informațiile furnizate în ceea ce privește înțelegerea bolii și a felului în care poate fi gestionată, suportul psihologic pentru scurtarea perioadei de negare, furie și până la acceptare, sprijinul moral al comunității de SM din România sunt nevoi pe care copiii cu scleroză multiplă și familiile lor le resimt, iar programul ‘MS Kids retreat’ își propune crearea cadrului pentru a facilita acoperirea acestor nevoi.

Rezultate urmărite:

45 persoane implicate în program: beneficiari 20 de copii și adolescenți cu scleroză multiplă, însoțiți de 20 de părinți, 1 medic neurolog, 1 psiholog, 3 pacienți tineri-adulți cu SM.

3 zile de informații, schimb de experiență și creare de legături (educare din partea unui neurolog cu experiență în SM la copii, sprijin psihologic din partea unui psiholog cu experiență îndelungată în suport pacienți cu SM, sprijin moral din partea persoanelor cu SM, membri APANRomânia).

Perioadă derulare program: 2-4 septembrie, zona Bran/Râșnov.

 

Despre Swimathon București:

Swimathon este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Este un mecanism construit în jurul unui eveniment de înot, prin care comunitatea se întâlnește, interacționează și se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Înotătorii-fundraiseri înscriși la eveniment aleg o cauză pe care o susțin, înoată într-un interval dat de timp și adună cât mai mulți susținători care să îi sprijine prin donații, pentru efortul depus.

La competiția de înot Swimathon București din 2019 participă din partea APAN România patru echipe de înotători dintre care 7 persoane cu SM, membri ai familiilor, prieteni și fundraiseri ce susțin această cauză.

  • #Axonii: Silvia Dinulescu, Florența Turlea, Alexandra Tudor, Alexandru Joița, Ion Popa
  • #Neuronii: Andreea Antonovici, Ana Maria Drăgănică, Cristina Vlădău, Tudor Vlădău, dr. Adrian Burloiu
  • #Brainiacs:  Alexandra Boiangiu, Radu Petre, Cătălin Butnariu, Iulian Prodan
  • #MSFriends: Cristian Ignat, Mihaela Pletea, Delia Tuică, George Arion

Competiția Swimathon București are loc sâmbătă, 29 iunie 2019, începând de la ora 9:00, la Bazinul Anatolie Grințescu, Club Sportiv Dinamo, București!

Comunitatea persoanelor afectate de scleroza multiplă poate fi susținută donând pentru proiectul ‘MS Kids Retreat’ până pe 29 iunie, pe platforma https://2019.swimathonbucuresti.ro/ms-kids-retreat/!

Implică-te!

  • Cunoști vreun copil cu SM sau un părinte? Recomandă-i să participe și ne contacteze!
  • Vrei să susții cauza? Trimite cauza noastră cunoscuților tăi, prietenilor, companiei la care ești angajat! (email, facebook, telefoane etc.)
  • Sprijină financiar proiectul! Donează cu plata online pe platformă, solicită-ne detalii pentru transfer bancar sau vino și donează cash!

Mulțumim! #MSKidsRetreat #FacemValuri